De ce nu trebuie să faci totul singur(ă)?

Suntem învățați, din ce în ce mai mult, să fim „puternici”. Să ne descurcăm singuri. Să nu cerem ajutor. Să ne ducem luptele în tăcere, cu fruntea sus. Iar dacă uneori simțim că nu mai putem și ne prăbușim, tot noi ne spunem că trebuie „să ne revenim rapid”, să nu fim „o povară” pentru ceilalți.

Și totuși, există o realitate simplă și adesea uitată: nimeni nu ar trebui să parcurgă singur drumul către sine.

Mitul independenței totale

Ideea că „dacă nu pot face totul singur(ă), înseamnă că sunt slab(ă)” e una dintre cele mai dăunătoare convingeri moderne. Ne-a fost vândută sub forma „autonomiei”, „performanței” sau chiar a „maturității emoționale”. Dar în realitate, ea ascunde rușinea vulnerabilității.

Autocunoașterea, vindecarea, transformarea - toate acestea sunt procese profund personale, e adevărat. Dar nu înseamnă că trebuie să le faci în izolare. Când ai un spațiu sigur în care poți să fii văzut(ă), ascultat(ă) și acceptat(ă), procesul devine mai clar și mai susținut.

Sprijinul nu înseamnă neaparat ca cineva să-ți dea soluții. Înseamnă:

• Să existe cineva care te ascultă fără să te repare.

• Să poți spune ce simți fără să ți se minimalizeze trăirea.

• Să fii întrebat(ă) „Ce ai nevoie?” în loc de „Ce e în neregulă cu tine?”.

• Să ai o oglindă clară care te reflectă așa cum ești, nu cum ar trebui să fii.

Fie că e vorba de un terapeut, un coach, un prieten empatic sau un grup de sprijin, relațiile de susținere sunt un teren fertil pentru autocunoaștere.

E important să recunoaștem blocajele reale:

• Rușinea: „Dacă cineva mă vede așa cum sunt cu adevărat, nu o să mă mai accepte.”

• Frica de respingere: „Dacă cer ajutor, o să creadă că sunt slab(ă) sau instabil(ă).”

• Neîncrederea: „Oamenii m-au dezamăgit, mai bine mă descurc singur(ă).”

• Obișnuința: „Nimeni nu m-a învățat să mă sprijin pe altcineva.”

Toate aceste gânduri sunt legitime. Dar tot ele sunt cele care te pot ține departe de vindecare. Pentru că, în ciuda fricilor, omul are nevoie de conexiune.

Un mit frecvent este acela că trebuie „să fii la pământ” ca să mergi la terapie sau coaching. Adevărul e că sprijinul profesional este cel mai valoros atunci când vrei să înțelegi ce ți se întâmplă, nu doar să te ajute sǎ supraviețuiești, sǎ funcționezi.

Un terapeut sau un coach te poate însoți când:

• Simți că te învârți în aceleași tipare.

• Nu mai știi ce-ți dorești cu adevărat.

• Ești copleșit(ă) de propriile emoții.

• Vrei să îți dai voie să simți fără rușine.

Ce se întâmplă când ai parte de susținere reală

• Ai curaj să explorezi părți din tine pe care le-ai evitat.

• Îți dai voie să simți mai profund, fără teama că vei fi copleșit(ă).

• Începi să te privești cu mai multă blândețe.

• Înțelegi că vulnerabilitatea nu e slăbiciune, ci punte către conectare.

Ce te oprește să ceri ajutor? Și ce-ai putea câștiga dacă ai face-o?

Cauți mai multă claritate în haosul cotidian?

Ghidul conține exerciții simple, care să-ți ofere o perspectivă mai clară asupra provocărilor tale.