Frica de liniște: ce evităm când nu putem sta cu noi înșine?

Ai simțit vreodată că liniștea e... compleșitoare? Liniștea aia grea, care apare seara, când se termină toate. Când nu mai e nimeni prin preajmă și când nu te mai întreabă nimeni nimic.

Și totuși simți ceva. Nu știi exact ce. O apăsare? O senzație că ar trebui să faci ceva sau că ar trebui să simți ceva, dar nu știi ce anume.

Adevărul e că, pentru unii dintre noi, liniștea e inconfortabilă. Ba chiar enervantă, pe alocuri. Ca un ecou prea puternic într-o cameră goală. Pentru că în liniște… apar lucruri. Gânduri pe care le-ai tot ignorat. Îndoieli pe care le-ai ascuns prin muncă. Doruri neconturate. Sau doar... un gol.

Mi s-a întâmplat și mie. De multe ori. Să rămân singur în casă, fără nimic urgent de făcut, și totuși să nu pot sta locului. Să mă ridic. Să să spăl o cană, să ordonez cărțile pe raft. Orice, numai să nu rămân acolo, în acea liniște mistuitoare.

Și tot eu obișnuiam sǎ îmi spun: „Ce bine ar fi să am timp doar pentru mine.” Ironic, nu?

Ne dorim acea pauză, dar când avem in sfârșit timp pentru ea... simțim ca vrem sǎ o luam la fugǎ.

Știi ce cred că se întâmplă? Nu ne e frică de liniște. Ne e frică de întâlnirea cu gândurile care zac îngropate in acea liniște si poate găsesc spațiul si momentul sǎ iasă la suprafață pe nepusǎ masǎ. Ne e fricǎ de cine suntem, de fapt, când nu mai pozăm în nimic, când nu mai avem toate acele măști pe post de armurǎ.

Pentru unii, în momentele de liniște apare furia. Pentru alții, tristețea. În cazul meu, de multe ori, apare un dor greu de catalogat. Nu după cineva anume. Ci după mine. După o parte din mine pe care am pierdut-o când am început să mă grăbesc să par „bine” in văzul celorlalți.

Ce-am învățat cu timpul, e că liniștea nu cere nimic. Doar așteaptă. Ca un prieten vechi care îți e alături necondiționat, indiferent de cât timp ai fi lipsit.

Când am început să nu mai fug, au început să se audă gânduri pe care le știam, dar nu le ascultasem. Întrebări pe care conștient evitam sǎ mi le pun, de frica răspunsurilor care ar fi putut sǎ ma bulverseze.

Așa că data viitoare când rămâi singur(ă) cu tine și apare golul acela bizar la început, nu te grăbi să-l umpli. Nici cu social media, nici cu muzicǎ, nici cu „hai să mai fac ceva util”.

Lasă-l să stea cu tine, să vezi ce spune. Ce cere. Ce ți-a tot șoptit, dar n-ai avut timp să auzi.

Liniștea e doar primul strat. Dedesubt, ești tu.

Și poate că acolo te aștepți tu pe tine sǎ te întorci, de ceva vreme.

Înscrie-te pentru a primi GRATUIT Ghidul "Calmează-ți mintea"

Cauți mai multă claritate în haosul cotidian?

Ghidul conține exerciții simple, care să-ți ofere o perspectivă mai clară asupra provocărilor tale.